SCENARIU: Mă urc în autobuz, am biletul în buzunar şi gandurile zburătăcite prin cine ştie ce colţ de lume exotică. Merg o staţie. Când se deschid uşile, îmi aduc aminte că nu am compostat. Dau să îmi respect obligaţiile de călător RATB, când o figură burtoasă şi plină de lanţuri aurite îmi dă mâna la o parte.
Începe circoteca: – Domnişoară, unde aţi urcat? Îl cheamă pe colegul lui. – Vă rog să prezentaţi buletinul.
Verific dacă există vreun poliţist care îl însoţeşte şi dau replica prin care Constituţia şi legile îmi garantează că mă pot salva: „Nu vreau să vă arăt buletinul. Lăsaţi-mă să cobor.” Nu m-au lăsat să cobor. Am coborât tot unde au vrut ei. Am plătit amenda.
În toată povestea asta sunt 2 probleme:
1. Când trebuie compostat biletul?
2. Ce fel de autoritate au controlorii RATB?
Am luat frumos Hotărârea Consiliului General Al Municipiului Bucureşti nr. 156/2001 modificată şi completată prin Hotărârea Consiiului General al Municipiului Bucureşti nr. 267/2003 şi am încercat să rezolv misterele şi legendele urbane care chinuie drepturile umilului călător. Iată ce am descoperit:
1. Despre compostarea biletului:
Art. 4 al hotărârii spune aşa: „La urcarea într-un mijloc de transport în comun călătorul este obligat să composteze de îndată biletul…”
Ce înseamnă acest ambiguu „de îndată”? în următoarele 5 secunde? În următorul minut? Întrebarea nu este fără rost, deoarece durata dintre două staţii ar putea fi de 30 de secunde, care, printr-o interpretare demnă de legislaţia din România, s-ar putea încadra în sensul lui „de îndată” (pot să spun că dreptul administrativ este o pepinieră pentru acest termen). Aşadar, descifrarea logosului este la discreţia controlorului.
2. Pseudo-poliţia din autobuz
A doua dilemă şi poate cea mai famioasă este legată de întinderea competenţelor unui controlor. Ce poate şi ce nu poate să facă: Mă poate reţine în autobuz împotriva voinţei mele? (nu într-un stat de drept) Mă poate percheziţiona? Atunci, cui îi revin aceste atribuţii fără de care controlul în mijloacele de transport în comun este lipsit de efecte?
Art. 5: „Posesorii de abonamente sau legitimaţii nominale sunt obligaţi să prezinte controlorilor, la cerere, actele de identitate.”
Orice om normal se întreabă: şi dacă nu vreau? Aici intervine din nou hotărârea Consiliului, cu o dulce frază, mierea noastră, a călătorilor:
Art. 14: „În cazul în care contravenientul refuză să se legitimeze, agentul constatator poate apela la ofiţerii sau subofiţerii de poliţie, jandarmi sau gardieni publici.”
Aha! Deci mâna de pe mine încălcător manelist supraponderal de legi! (îţi mărturisesc faptul că pe mine nu m-a ajutat câtuşi de puţin art. 14… uneori cred că fac degeaba facultatea asta din moment ce nici măcar pe mine nu pot să mă apăr). Nimeni nu poate pune mâna pe tine dacă nu este abilitat în mod special de către o lege. Acelaşi lucru îl spune şi Constituţia în art. 23: „Percheziţionarea, reţinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile şi cu procedura prevăzute de lege.” Ce poate fi mai clar decât asta? În drept sunt muuuulte prevederi care îi protejează pe cetăţeni de abuzuri, dar sunt inutile dacă nu există şi mijloace eficiente de a le valorifica.
Mergând mai departe pe această linie de gândire, pot doar să încerc a găsi o logică… să mă simt eu mai bine ştiind că am dreptate. Fapta controlorului care m-a reţinut în autobuz se numeşte lipsire de libertate şi este prevăzută în Codul Penal:
Art. 189: “Lipsirea de libertate a unei persoane în mod ilegal se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani.
În cazul în care fapta este săvârşită prin simularea de calităţi oficiale (!!!), prin răpire, de o persoană înarmată, de două sau mai multe persoane împreună sau dacă în schimbul eliberării se cere un folos material sau orice alt avantaj, precum şi în cazul în care victima este minoră sau este supusă unor suferinţe ori sănătatea sau viaţa îi este pusă în pericol, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani.”
Şi asta ar trebui să îi intereseze în mod special:
ART. 250: “Purtarea abuzivă. Întrebuinţarea de expresii jignitoare faţă de o persoană, de către un funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.”
Coroborat cu:
ART. 147: “Funcţionar public şi funcţionar. Prin “funcţionar public” se înţelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145.
Prin “funcţionar” se înţelege persoana menţionată în alin. 1, precum şi orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în acel alineat.”
Controlorii nu au nici dreptul să te percheziţioneze. Ba mai mult, nu au dreptul sa îţi ceară să te supui percheziţiei corporale. Aşa spune Codul de Procedură Penală:
Art. 100 alin. (5): “Percheziţia. Percheziţia corporală sau asupra vehiculelor poate fi dispusă, după caz, de organul de cercetare penală, de procuror sau de judecător.”
Aceşti regi ai mijloacelor de transport în comun nu au voie să pună un degeţel pe tine pentru că, altfel, riscă închisoarea. Ei ştiu asta, şi de aceea acţionează pe la spate… adică prin intimidare – ridică tonul, te ameninţă că sună la poliţie, că te arestează, că te duc la secţie etc. Ei ştiu faptul că un control fără a avea alături pe un reprezentant al poliţiei sau oricare altă persoană învestită de lege cu posibilitatea de a te reţine sau aresta este nul. NUL. Este să spunem… un pretext de convesraţie sau invitaţie la cofetărie.
Un al aspect important îl reprezintă plata amenzii:
Art. 13: „Contravenţiile stabilite prin prezenta hotărâre se constată şi se sancţionează prin procesul-verbal încheiat de personalul cu atribuţii de control din cadrul RATB…”
Art. 15: „Plata amenzii se face contra chitanţă…”
Te invit să reflectezi pe această temă şi chiar să aduci completări sau corectări (dublate de norme legale, evident). Controlorii se bazează pe faptul că cetăţenii nu ştiu legea… măcar de-ar fi singurii.
